12 iun. 2022

Muzeul de aragonit din Corund

 

O să aflati o poveste reală, minunată despre un minereu unic , delicat si fascinant pe care natura la create fără egal, in  culori diferite, cu un grad de transparență diferită, având proprietatea de luminiscență și fluorescență. O poveste relatata cu drag de o doamna dedicată, măndră ca această bijuterie a naturii are rădăcini in acest loc- Corund

O PIATRĂ SEMIPREȚIOASĂ

Actualul muzeu se află pe același loc în care, cu o sută de ani în urmă a fost amplasată Uzina de șlefuire a Aragonitului  


           Exploatarea aragonitului a început în anul 1909 de către Knop Vencel, profesorul de origine cehă invitat să țină cursuri la Școala industrială de sculptură și șlefuire a pietrelor din Zlatna. Profesorul se mută la Corund și fondează Uzina de șlefuire a Aragonitului în 1914 care a  funcţionat mai mult de 30 de ani, sub supravegherea familiei Knop.

Minereul de aragonit de la Corund este unic în lume, întrucât se află la suprafaţă, se găseşte sub formă masivă şi nu apare în mină, la fel ca în alte zone ale Europei, precum Cehia, nordul Italiei sau Slovacia.



Piesele realizate  aici au ajuns în toată lumea. Multe din personalitățile vremii au venit aici să îsi comande obiecte din aragonit. Regina Maria a României a venit personal dorind sa comande o caseta de bijuterii , după după o schiță proprie  ...la muzeu se afla o copie si se pare ca originalul este la Muzeul de istorie din capitală(după spusele unei vizitatoare)


Azi acesta  nu mai poate fi exploatat, zacamantul  a fost distrus  dupa nationalizare cand s-a folosit dinamita pentru extragere.Până atunci fusese exploatat   manual fiind un minereu delicat care presupunea multa migala pentru a fi colectat.  Bucăţile de aragonit erau prelucrare cu grijă, întrucât erau fragile şi doar oamenii bogaţi îşi permiteau să cumpere obiectele din aragonite








Acum din bucati mici  se fac bijuterii minunate, fine si unice. Majoritatea sunt șlefuite de către nevăzători. Le puteți vedea și cumpăra de la muzeu sau le gasiti pe 
https://aragonite.store/magazin/
 

Este un loc fascinant care merita vizitat pretul de intrare este de 15 lei/ pers. Se află pe Dn13N – PESTE DRUM, de Pensiunea Aragonit si benzinărie  … poate fi rarat cu ușurință fiind intr-o locatie micuță




https://www.facebook.com/page/652885195100129/search/?q=ARAGONIT






17 ian. 2022

Dracila (Berberis vulgaris),
pe alocuri numita si lemn-galben, este un arbust care creste impreuna cu alte tufisuri la marginea padurilor. Datorita aspectului sau placut, este cultivata drept gard viu, pentru delimitarea gradinilor.
……
Desi datorita ramurilor prevazute cu spini grupati cate trei, planta pare sa fie foarte defensiva, prin florile ei mirositoare si colorate in galben, reprezinta un punct de atractie pentru insecte si in special pentru albine. Fructele sunt elipsoidale, de culoare rosie. In scop medicinal se recolteaza scoarta atat de pe radacini, cat si de pe tulpina
…..
Scoarta de dracila contine un numar mare de alcaloizi cum ar fi berberina, …precum si taninuri, rasini.
………….
Preparatele si extractele din dracila au actiune colagoga, hemostatica, tonic stomahica, diuretica, febrifuga, vasodilatatoare, hipotensiva, bacteriostatica (activa fata de bacilul tuberculozei), antispastica, citostatica.
…….
Fitoterapia cu preparate din lemn-galben isi gaseste aplicatii in tratarea afectiunilor hepato-biliare, a icterului, a metroragiilor, a stomatitei, gingivitei, a tuberculozei ….…..Fructele de dracila contin glucoza, fructoza, acid malic, pectine, vitamina C, fara prezenta alcaloizilor din scoarta. Se pot consuma ca aliment, sub forma de suc, sirop, gem, fiind o sursa de vitamina C….




 

26 iul. 2020




  In Depresiunea Brașovului-Ariușd -intre celebritate si uitare. Este un sat în comuna Vâlcele din județul Covasna, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului, în Depresiunea Brașovului, pe malul drept al râului Olt,pe valea pârâului Ariușd, la o altitudine de 501 m. 
Pe teritoriul acestei așezări se află cunoscuta stațiune eneolitică de unde provine Ceramica de Ariușd, se încadrează în inventarul culturii Cucuteni-Tripolie.


Prima atestare documentară datează din anul 1520, însă descoperirile arheologice ne dovedesc faptul că zona a fost locuită cu mult înainte.

Cercetările efectuate în anul 1980 la o distanță de cca. 800 m. nord-vest de sat, pe dealul "Csókás", au dus la identificarea unei așezări din prima epocă a fierului, suprapusă de o fortificație medievală timpurie. Cu această ocazie a fost descoperit și un mormânt de incinerație din epoca romană. Tot aici s-au descoperit cărămizi, țigle, obiecte din fier și mai multe fragmente ceramice romane. În "Valea Cetății" s-au descoperit fragmente ceramice din epoca târzie a bronzului, precum și o urnă de aspect hallstattian, din prima epocă a fierului.

Atracții turistic


·       Biserica Refomat-Calvină, construcție secolul al XVIII-lea

·       Biserica Ortodoxă

·       Parcul geologic "Stăncile Ciocașului"
Vederi din ARIUȘD





Sursă https://ro.wikipedia.org/wiki/Ariușd,_Covasna

30 mai 2020

In parcul Nicolae Titulescu- Brașov, au înflorit arborii lalea. Dacă aveți timp să mergeți acolo și să ridicați ochii spre cer o să aveți parte de un spectacol magnific. Arborele lalea sau tulipanul face parte din familiei Magnoliaceae,este un arbore de talie mare originar din America de Nord, ajunge până la 40-50 m înălțime și 2-4 m în diametru.
Florile au forma de lalea sau de crin, galbene verzui sau galbene sulfurii cu pete oranj la bază. Înflorește la sfârșitul lunii mai, începutul luna iunie. Fructele au forma de conuri alungite. Din pacate, se pare că arborele cu lalele infloreste o data la patru ani








24 mai 2020

Conuri roșii și sirop




Molidul o specie din familia coniferelor
care pot atinge înălțimea până la 50 m  și diametrul trunchiului până la 1-1.5 m, cu coroană piramidal, permanent verde, cu frunze sub forma de ace, culoare verde inchis.  
 
Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând mult polen, adevăraţi nori galbeni în bătaia vântului, primăvara.
   Florile femele se transformă în conuri, în solzii cărora se adăpostesc seminţele
       

Mugurii sunt cunoscuţi pentru efectele lor benefice mai ales în cazul bolilor de plămâni, ajutând la calmarea tusei, într-o pădure de brad poţi beneficia, în mod gratuit, de inhalaţii cu uleiuri volatile naturale. Totul este mai intens în timpul formării mugurilor, respectiv la sfârşitul lunii mai. Din ei se poate obține un sirop extrem de benefic pentru sanatate

Reteta sirop

- 500 g conuri de pin,
-250 g muguri de pin
– 1 kg de zahar
-1,25 l apa

Conurile si mugurii de pin se spala sub jet de apa rece
Se pun intr-un vas si se  acopera cu apa, se dau la rece in frigider 2 zile.
Apoi se fierb pana cand se inmoaie. Dupa ce s-au racit, vasul se acopera si se pune  la frigider , o zi.
A doua zi se strecoara, zeama rezultata se va fierbe impreuna cu zaharul
pana cand se leaga(se ingroasa). Se pune in sticle si se da la dunzi

sau

Pui un strat de miere un strat de conuri si tot asa. Ii lasi la intuneric, la macerat 10 zile si apoi se strecoara . Se poate consuma ca si siropul o lingurita-doua pe zi sau cu apa minereala -sifon ca si suc. Va doresc multa sanatate




 V

15 mai 2020



Cascada Termală Clocota - Geoagiu Băi 

Cascada este situată pe râul Clocota, la intrarea în stațiunea Geoagiu Băi și înregistrează o diferență de nivel de aproape 20 m pe firul apei, acest lucru se datorează existenței unei rupturi abrupte  a terenului. Căderea de apă a spălat rădăcinile unor copaci situați în partea de sus a platoului care s-au prăbușit și au fost înglobați parțial sau total în depunerile recente de travertin ale cascadei,  creând falduri verticale succesive pe întreaga înălțime a căderii. Peste acestea, s-au dezvoltat mușchi și plante atârnătoare, care dau cascadei un aspect deosebit. Apa Clocotei colectează  toate izvoarele termominerale din zonă iar datorită temperaturii, aici cresc plante specifice apelor termale și viețuiesc animale din specia salamandrelor, care nu se mai găsesc în alte părți.
La cascadă se poate ajunge prin doua modalități din centrul stațiunii pe strada Școlii, durata drumeției fiind de 15 minute sau pe poteca ce coboară din drumul ce duce spre orașul Geoagiu – cascada se vede din drum, în aproximativ 40 minute.

https://www.cniptgeoagiubai.ro/cascada-clocota

3 mai 2019

REZERVAȚIA BUJORI DE STEPĂ



 

Zau de Câmpie -rezervația de bujori de stepă, un loc special pe care l-am vizitat odată cu înflorirea acestor superbe flori.
                Ca să ajungi aici, o variantă ar fi să treci prin Zau-ul de Câmpie. Acolo,în sensul  giratoriu de la Căminul Cultural vei vedea un indicator(mic), în mijlocul sensului, care te va îndruma spre această destinație.-5km.Mai sunt si alte variante venind dinspre Tg.Mureș.
 Ne-am oprit la o intersecție cu un drum care trebuia parcurs pe jos, peste deal, către rezervația de bujori. Ca să ajungem cu masina la rezervație ținem drumul drept.

La început am regretat alegerea, poteca fiind abruptă la inceput dar apoi a continuat lină, șerpuind printre peisaje superbe.


Am ajuns în partea de sus a rezervației (parcela II) și apoi ne-am bucurat de ceea ce ne-a încântat ochii.





În partea de sus a rezervației printre bujori am găsit și stâjenei(iriși)sălbatici



Parcela I era sufletul rezervației, sufletul unui om care  a lăsat aici 60 de ani de pasiune si dragoste pentru această floare.
Fotografiile spun tot


 



Restul florei de aici este la fel de încântatoare precum bujorii.





  Iar mulțumirile prezente, m-au impresionat în aceeasi măsura cu ceea ce am văzut. RESPECT

 Ne vom bucura de ei dacă îi protejăm.

Un bujor rupt nu trăiește mai mult de 10 minute, se ofilește aproape instant.











valea crisului